Hai chiar, cu aromă de Redbull? Pe cînd cu alea de vodcă sau bere?

Supărată fiind că am băut toţi banii şi n-am mai avut cu ce să-mi cumpăr pomi fructiferi ca să-mi trag livadă, m-am decis. Plec. Sper doar ca vara asta să las sictirul deoparte şi să scriu dracului ceva interesant pe blog. 

- Mîncatul ca o scroafă (aş fi zis ca o iepuroaică, dar nu prea are sens). Bifat.

- Vizitatul rudelor de la A la Z (ştiu, exagerez; bine, de la C la M). Bifat.

- Ză big scandalul specific sărbătorilor petrecute în familie. Bifat.

Mai sa-mi cada prombele (si am vreo citeva) in momentul in care am vazut ca melodiile (SI RECLAMELE) au subtitrare. Da, da, ca si filmele. In definitiv n-ar fi o idee chiar atit de iesita din comun. Cu ocazia asta mai invata si melomanii care stau prost la capitolul limbi straine, cite un cuvint, doua in engleza, franceza sau de ce nu, spaniola. Ce te faci insa in momentul in care vezi in josul ecranului versurile pieselor cintate de artistii mioritici, care o rup numai in engleza in ultima vreme?

Noroc ca frate-miu are gusturi la dintr-astea, altfel ar fi trebuit sa-mi cumpar si costum porno pentru a ma asorta din cap pina-n toc.

Domnu' Liviu, dacă cineva te-ntrebă de ce căţelul lui are probleme de echilibrul, tu nu-i spui că e cam bătrîn şi că PROBABIL e o chestie normală (chiar dacă aşa stau lucrurile). Îl trimiţi la doctor. La unul adevărat, pentru că şaolinul de tine numa' veterinar nu-i.

Am reuşit să-i fac geloşi pe americani, asta după ce am întîlnit primul terorist din viaţa mea. Este vorba despre o duduie care a reuşit să îşi bîrfească socrii timp de două ore jumătate, fără pauze de respiraţie. Am încercat să sar din maşină dar blocase deja portierele. M-am prefăcut că ascult muzică dar mi-a smuls căştile din urechi. Am mimat chiar şi-un leşin dar a tras pe dreapta, m-a stropit cu oţet, după care şi-a reluat monologul (eu eram mai mult paralizată, deci n-am reuşit să articulez vreun cuvînt). Am plîns în momentul în care am ajuns la destinaţie şi am dat vina pe oţetul care chipurile, îmi intrase în ochi. Încă o experienţă dintr-asta şi mă vizitaţi la închisoare punct
.

Schimb de replici între mine şi taică-miu, imediat după citirea rezultatului unei analize:

- E bună, ce vrei să mai fac acum?

Cred că a venit timpul pentru discuţia aia legată de înfierea unui copil...

Urmînd logica celor de la Google, asta seară m-am transformat într-un robot. Şi asta pentru că mi-am luat-o în freză de la un cod vizual de verificare, bun prieten cu un comentariu lăsat pe nu ştiu ce blog. După ce n-am putut să o scot la capăt nici cu varianta audio, m-am resemnat cu ideea. Nu sunt decît o grămadă de fiare!

Aia e, nu mă plîng. Şi-aşa mă săturasem de mult să fiu umană. Tot ce sper e că nu m-am transformat în vreun robot de bucătărie...

Că tot aud pe la radio o reclamă în care se vorbeşte despre un "cârcel dureros" şi antidotul pentru  acest nenorocit, se dă următoarea definiţie:

În urmă cu vreo doi ani taică-miu bocea în pumni că nu vreau să gătesc nici să mă baţi cu biciul. Fiind o persoană atentă la doleanţele celor din jur (a se citi: din prea multă plictiseală) am început ca de-o bucată de vreme să pierd vremea şi prin bucătărie. Acum, acelaşi tată se dă de ceasul morţii că stric ingredientele aiurea şi că oricum niciodată nu-mi iese ceva comestibil. Aşa o fi, de mică bănuiam că m-au infiat iar adevăraţii mei părinţi sunt extratereştri - altfel nu-mi explic cum pot mînca toate necomestibilităţile.

Şi da, am gătit şi florile primite de la taică'miu. Asta pentru că tot se plînge că-i toc munca.

Numărul reclamelor la suplimente alimentare a crescut atît de mult încît nu mai pot ţine pasul cu ele. Ca să înţelegeţi ce vreau să zic, trebuie să recunosc că acum vreo săptămînă m-am lăsat prostită de una dintre ele şi-am plecat la farmacie, chitită să-mi cumpăr nu ştiu ce pastile verzi pentru un păr mai sănătos. 

Cînd să ies din casă, ce să aud la radio? Pînă să apuc să cheltuiesc banii pe prostii, apăruse deja O ALTĂ reclamă pentru un căcat, pardon, supliment şi mai şmecher. Indecisă din fire, am stat şi m-am scărpinat puţin în vîrful capului după care mi-am dat seama ce-i de făcut. Dacă tot există cîte o pilulă  bună pentru fiecare afecţiune posibilă şi imposibilă, de ce să nu obţin suplimentul bun la toate? Aşa c-am luat vreo treizeci de feluri de pastile dintr-astea, le-am amestecat pînă am obţinut o pastă de consistenţă potrivită după care m-am apucat s-o modelez în pastiluţe în formă de inimioare cu picioare. 

Treaba pare că merge bine. Mă simt mai plină de energie ca niciodată iar părul mi-a crescut deja vreo juma' de metru. Nu, nu mi se pare. O pot confirma şi piticii care s-au mutat de vreo cîteva zile în dulapul meu de haine.

Acum nu c-aș fi vreo mare autoare de opere literare, dacă e să ne luăm după definiția din DEX. Ideea e că m-am săturat de sterotipul ăla conform căruia, atunci cînd intră în criză inspirațională, Scriitorul se retrage în vîrful munților, în cea mai pădure dintre păduri sau pe fundul unui lac. Acolo cică, în liniștea aia care pe cei mai mulți dintre noi ne-ar face să ne căutam niște prieteni imaginari, el și-ar găsi muza. Și-ar scrie desigur ce-a mai literară operă literară posibilă.

Io am incercat și nu-mi iese. Păi dacă m-ai izolat, s-a dus naibii toată comedia. Drept dovadă și dezastrul din ultimul an în care am scris doar cînd... chiar așa, cînd am scris? În orice caz, faza asta cu locul rupt de lume cred că e doar un pretext pentru ca Scriitorul să se îndoape cu prafuri și marihuane, departe de ochii lumii. Trebuie să fie, altfel nu-mi explic unde vede el atîția balauri și extratereștrii, în locuri în care singurul lucru pe care poti să-l studiezi este creșterea firului de iarbă. Nu, nu iarbă dintr-aia.

Dacă în curînd devin celebră pentru vreo carte apărută ca din senin, înseamnă că ăia de la Mythbusters vor avea subiect pentru un viitor episod al emisiunii.

De curînd mi-am dezactivat contul de Facebok (că de șters nu ți-l poți șterge decît dacă îți arunci calculatorul pe fereastră și nu mai folosești în veci și-n pururi Internetul). Că aveam să regret lucrul ăsta, eram destul de sigură, dar nu știam că asta se va întîmpla chiar atît de curînd. 

Să le anuntați pe mamele voastre, că pentru mine deja va fi prea tîrziu! Adică, atunci cînd primeam zeci de invitații și mesaje inutile  despre aplicațiile lor retardate, nu trebuiau să aștepte 24 de ore, mi se umplea inbox-ul instantaneu. Dar cînd am nevoie de ei, repede fac pe gagicile care se lasă greu. Bine mă, că nu mai am nevoie de contul vostru!

Unii sau altele își doresc ba o mașină nouă, ba o trusă de farduri cu cît mai multe culori sau de ce nu, termopane. Dar n-ar vrea nimeni mai multă minte, de exemplu. Iar am deviat... Așa, io mi-am dorit mult, mult, dar foarte mult, un DSLR.

Zis și făcut. Am băut mai puțină cafea, m-am dus doar o dată pe săptămînă la coafor și nu de 3, cum făceam în mod normal, am renunțat la injecțiile cu botox, la abonamentul la sală și nu în ultimul rînd, la ieșirile în Bamboo. Chinul ăsta nu a durat foarte mult, pentru că nu vroiam o cameră foto de fițe (să nu zic profi), așa că în scurt timp m-am putut reîntoarce la fel de veselă în cluburi.

Au trecut vreo 4 luni de cînd mi-am cumpărat scula mult visată și nu cred ca am folosit-o de zece ori. O mut dintr-un dulap în altul, îi curaț lentilele, o strîng în brațe din cînd în cînd, dar nimic mai mult. Oi fi eu mai timidă, nu știu care-i treaba. Iar ea oricum face pe-a inabordabila, deci zău că nu știu cum să salvez relația asta. Am intrat pe diferite forumuri de consiliere matrimonială iar lumea m-a sfătuit să citesc naibii manualul de instrucțiuni. Asta așa, dacă vreau să evit un divorț urît.

Astăzi am citit primele 30 de pagini din cărțulie. În ritmul ăsta, pînă la Crăciun (cînd toată lumea va avea nevoie de fotografii), poate reușesc să-i setez măcar data și ora.

.